Pitici pe umerii uriașilor

Nu fiecare uriaș are chef și timp să-i sprijine pe pitici. Dar piticii fac efortul de a găsi posibilitatea de a-i susține pe uriași măcar parțial: uite, un pitic susține ficatul unui uriaș — tu stai în ficatul meu, spune supărat uriașul și-l pune pe pitic pe umerii săi. Uite, un pitic susține plămânii, împiedicând respirația și inspirația, uriașul îl scuipă pe pitic pe umărul său. Uite, un pitic în poza unui atlant susține inima uriașului, șoptește: lucrul cel mai important la inimă este micul stomac, uriașul, supărat, îl scoate pe pitic la lumină și-l pune pe umeri. Piticii susțin globii oculari, mușcând din cerul ce se reflectă în ei, intră în pavilionul urechii și fură câte o picătură din vuietul oceanului, își întind oasele sub limbă, numai să se amestece în vorbirea uriașului, se organizează într-un artel de sprijinire a construcției creierului uriașului, încercând să apropie una de alta emisferele stângă și dreaptă. Toți se adună pe umerii uriașului, îl bat pe umeri, piticii inimii, piticii gândului, piticii vorbirii, piticii spiritului — te ia amețeala când, de la înălțimea unui umăr străin, ei profețesc, cântă și joacă și uite, deja și tu joci în acompaniamentul acordat al fluierelor lor asurzitoare.