Din ciclul „Imn”
Într-un colț uitat de lume
Amorul ce venerează curajul și la glorie indiferent
A tras în inima mea nu o săgeată, ci un proiectil,
Ca un soldat în termen într-un avanpost de toți uitat,
De la glonțul mitic devine roză rana,
Iar spinii sunt protecția iubirii. La o vârstă înaintată
În acest colț uitat de lume pentru tine sunt antena, sunt membrana,
Nu-i nimic că prietenii-tovarăși de idei de noi uită,
Timpul face să n-aibă contact a grijilor comune povară,
Și când obosesc să desfac îmbrățișarea existenței obișnuită,
Nu mă lasă deloc să mă relaxez, cu atât mai puțin
Nu mă lasă să mă prostesc. De aceea și vederea e mai ageră,
Uite, văd că suntem singuri în casa de vacanță fără stăpân,
În ochii tăi gheața seculară s-a topit,
În ochii mei întunericul de veac a împietrit,
Științific, un catod și un anod parc-am fi,
Popular suntem inseparabili, ca lumina și umbra înfrățiți.
Eu sunt Sulamita ta, bătrânul meu rege Solomon,
Ți-au slăbit mușchii, dar privirea ta este pătrunzătoare.
Nu sunt taine pentru tine, dar, când te uiți spre malul domol,
Nu mă recunoști îmbrăcată într-o rochie până-n călcâie, neatrăgătoare,
Între bătrânele care culeg strugurii roz-somon.
Amorul ce venerează curajul și la glorie indiferent
A tras în inima mea nu o săgeată, ci un proiectil,
Ca un soldat în termen într-un avanpost de toți uitat,
Eu păzesc invariabil visul tău și trezia, abil.
Iar spinii sunt protecția iubirii. La o vârstă înaintată
În acest colț uitat de lume pentru tine sunt antena, sunt membrana,
O legătură telefonică și chiar starea vremii, iată.
Timpul face să n-aibă contact a grijilor comune povară,
Și când obosesc să desfac îmbrățișarea existenței obișnuită,
Glonțul din inimă îmi pătrunde în creștet iară,
Nu mă lasă să mă prostesc. De aceea și vederea e mai ageră,
Uite, văd că suntem singuri în casa de vacanță fără stăpân,
Că versul este din ce în ce mai lung, iar viața mai scurtă.
În baie
Aprind tămâie și tămâia ca un șampon face spume,
Te scald în iubirea mea adâncă, privește!
Sunt căruntă ca luna în iulie, tu ești alb ca zăpada, din brume,
Dar să nu îndrăznești să te gândești la moarte! Să nu îndrăznești să mori, trăiește!
Te scald în iubirea mea adâncă, privește!
Sunt căruntă ca luna în iulie, tu ești alb ca zăpada, din brume,
Dar să nu îndrăznești să te gândești la moarte! Să nu îndrăznești să mori, trăiește!
Te uiți prin mine așa cum stăpânul mărilor se uită prin apă,
Vorbești ca un vânt, respirația adâncurilor adiind:
Cine nu se gândește la moarte va muri mai degrabă,
Fără să te gândești la moarte nici viața n-o vei fi înțelegând.
Vorbești ca un vânt, respirația adâncurilor adiind:
Cine nu se gândește la moarte va muri mai degrabă,
Fără să te gândești la moarte nici viața n-o vei fi înțelegând.
Mai adaug niște șampon străin și râd ca răspuns:
Tu, dragul meu, ești bătrân ca o veșnic verde mare...
Pe șarpele caloriferului este pus halatul de pluș,
Iar pe oglindă plânge aburul cu lacrimile mele amare.
Tu, dragul meu, ești bătrân ca o veșnic verde mare...
Pe șarpele caloriferului este pus halatul de pluș,
Iar pe oglindă plânge aburul cu lacrimile mele amare.
În pădure
În ochii tăi gheața seculară s-a topit,
În ochii mei întunericul de veac a împietrit,
Științific, un catod și un anod parc-am fi,
Popular suntem inseparabili, ca lumina și umbra înfrățiți.
Sunt soția ta și cad la tălpile tale mereu,
Le umezesc cu lacrimi și cu-al coastei lichid
Din care am ieșit, iar tu, lumina mea, Adam al meu,
Îmi usuci fruntea, căci în pădure pământul este umid.
Le umezesc cu lacrimi și cu-al coastei lichid
Din care am ieșit, iar tu, lumina mea, Adam al meu,
Îmi usuci fruntea, căci în pădure pământul este umid.
Au trecut multe milenii din acele vremuri paradisiace,
Numai iubirea nu a trecut, pentru că este tezaur —
Esența spațiului și a timpului. Iar gâlcevile troiane vivace
Și războiul, ca și azi, sunt din cauza Lânei de aur.
Numai iubirea nu a trecut, pentru că este tezaur —
Esența spațiului și a timpului. Iar gâlcevile troiane vivace
Și războiul, ca și azi, sunt din cauza Lânei de aur.
Înainte lâna era de aur, acum nisipul este aurul...
De dragul oratoriei iubirea, spuneau cântăreții,
Este cauza tuturor necazurilor (înalță și cuvintele amorul),
Dar până și lupoaicei de la Roma i s-au uscat țâțele.
De dragul oratoriei iubirea, spuneau cântăreții,
Este cauza tuturor necazurilor (înalță și cuvintele amorul),
Dar până și lupoaicei de la Roma i s-au uscat țâțele.
Și cântăreții n-au nicio vină. Și eu mă agăț de un cuvânt,
Așa cum acum m-am agățat de crengile de merișor...
Ah, lumina mea, umbra ta nu va muri din al minții avânt,
Ci va dispărea fără zgomot imediat ce tu vei dispărea ușor.
Așa cum acum m-am agățat de crengile de merișor...
Ah, lumina mea, umbra ta nu va muri din al minții avânt,
Ci va dispărea fără zgomot imediat ce tu vei dispărea ușor.
La poarta din Jaffa
Eu sunt Sulamita ta, bătrânul meu rege Solomon,
Ți-au slăbit mușchii, dar privirea ta este pătrunzătoare.
Nu sunt taine pentru tine, dar, când te uiți spre malul domol,
Nu mă recunoști îmbrăcată într-o rochie până-n călcâie, neatrăgătoare,
Între bătrânele care culeg strugurii roz-somon.
Și, de m-ai dezbrăca, nu m-ai cunoaște — pântecele meu — nisip vălurit,
De mult picioarele mele și-au pierdut mlădierea curpenilor,
Sânii mei sunt ca niște poame vechi într-un palmier ofilit,
Iar prin piele se văd vasele de sânge, ca prin aripile libelulelor.
Uneori te aștept în Jaffa la poartă neclintit.
De mult picioarele mele și-au pierdut mlădierea curpenilor,
Sânii mei sunt ca niște poame vechi într-un palmier ofilit,
Iar prin piele se văd vasele de sânge, ca prin aripile libelulelor.
Uneori te aștept în Jaffa la poartă neclintit.
Dar nu mă apropii de tine. Pe rege de ce să-l necăjesc?
Bărbatul este prin spirit slăvit, iar femeia prin frumusețe.
Din îmbrățișările tale răcorindu-mă și din nou arzând, nebunesc,
M-am delectat cu cântecul precum cu carnea tare,
Iubirea a apărut totuși datorită Cântecului dumnezeiesc.
Bărbatul este prin spirit slăvit, iar femeia prin frumusețe.
Din îmbrățișările tale răcorindu-mă și din nou arzând, nebunesc,
M-am delectat cu cântecul precum cu carnea tare,
Iubirea a apărut totuși datorită Cântecului dumnezeiesc.
Ah, cu ce cuvinte mi-ai trezit urechea,
Până și părul mi l-ai comparat cu o buclă de soare cerească...
Pentru o pasiune fără suflet era bun și un terchea-berchea.
Dar nu este vorba de asta doar, ca sângele să clocotească,
Ci ca inima să se ridice în sus ca puful copt de pe o piersică grea.
Până și părul mi l-ai comparat cu o buclă de soare cerească...
Pentru o pasiune fără suflet era bun și un terchea-berchea.
Dar nu este vorba de asta doar, ca sângele să clocotească,
Ci ca inima să se ridice în sus ca puful copt de pe o piersică grea.
Ți-am sorbit cuvintele cum soarbe o albină polenul din flori,
Oare, regele meu, imnul tău de dragoste închinat frumuseții
Înainte de tine nu a fost accesibil altor stihuitori,
Numai că tu ai început să îmbătrânești, te duce spre vanități —
La închinarea vițelului de aur de peste mări?
Oare, regele meu, imnul tău de dragoste închinat frumuseții
Înainte de tine nu a fost accesibil altor stihuitori,
Numai că tu ai început să îmbătrânești, te duce spre vanități —
La închinarea vițelului de aur de peste mări?
Departe de tine pentru tine mă rog nesfârșit
Cu toată iubirea mea. Și acum, în liniștea nopții,
Aprind șapte lumânări într-un vas cu nisip,
Îmi sfâșii cămașa și cenușa din vatră presăr morții
Peste părul cărunt: întărește-l pe Rege, iar vițelul — la hăcuit!
Cu toată iubirea mea. Și acum, în liniștea nopții,
Aprind șapte lumânări într-un vas cu nisip,
Îmi sfâșii cămașa și cenușa din vatră presăr morții
Peste părul cărunt: întărește-l pe Rege, iar vițelul — la hăcuit!
Pe o bancă din parc
Pe o bancă din parc printre buruieni ce-au răzbătut
Popa-prostu jucăm până seara.
După ce i-am depășit ca vârstă pe moșierii din trecut,
Ce mai pot face doi bătrâni ca ceara
În zilele sălbăticite, în mijlocul unor plante deloc cochete?
Popa-prostu jucăm până seara.
După ce i-am depășit ca vârstă pe moșierii din trecut,
Ce mai pot face doi bătrâni ca ceara
În zilele sălbăticite, în mijlocul unor plante deloc cochete?
Zilele noastre s-au sălbăticit din cauza grijilor nevolnice —
Cum și în ce fel pridvorul și poarta să refacem,
Cum să ajungem la farmacie, cu ce să cumpărăm medicamentele?
Dar totuși, de modă veche fiind, niște compot facem
Sau ne-apucăm să umplem pervazul cu roșii mușcate.
Cum și în ce fel pridvorul și poarta să refacem,
Cum să ajungem la farmacie, cu ce să cumpărăm medicamentele?
Dar totuși, de modă veche fiind, niște compot facem
Sau ne-apucăm să umplem pervazul cu roșii mușcate.
Ziua de la citit ziare și cărți am obosit,
Dar mai ales de la ziarele, unde sunt atâtea intrigi de PR.
Și atunci jucăm cărți. Dar, uite, dragul meu, ce păcat,
La joc, ca și în viață, nu te-ai obișnuit să fii plătitor
Și eu mă străduiesc să fiu mereu cea care are de-achitat.
Dar mai ales de la ziarele, unde sunt atâtea intrigi de PR.
Și atunci jucăm cărți. Dar, uite, dragul meu, ce păcat,
La joc, ca și în viață, nu te-ai obișnuit să fii plătitor
Și eu mă străduiesc să fiu mereu cea care are de-achitat.
Tu, când pierzi, arăți ca un tigru înjunghiat.
Și războiul, pentru bărbați, se știe, este unul din jocurile de azart
Pe arenele timpului... Slavă Domnului, ai scăpat nevătămat,
Deși ai nimerit în creuzetul de la Stalingrad, cel însângerat...
Dar nu băga în seamă prostiile mele.
Și războiul, pentru bărbați, se știe, este unul din jocurile de azart
Pe arenele timpului... Slavă Domnului, ai scăpat nevătămat,
Deși ai nimerit în creuzetul de la Stalingrad, cel însângerat...
Dar nu băga în seamă prostiile mele.
O damă de tobă — cu o floricică, damă de inimă — o damă de carmin —
Eu sunt de treflă — cel mai bun trofeu din al tău destin,
Deși l-ai primit ușor, și aici ești un as de primă mână.
Seara jucăm cărți, dar dimineața — doar este un sfetnic bun.
Dimineața ne lăsăm în seama muzelor triste.
Eu sunt de treflă — cel mai bun trofeu din al tău destin,
Deși l-ai primit ușor, și aici ești un as de primă mână.
Seara jucăm cărți, dar dimineața — doar este un sfetnic bun.
Dimineața ne lăsăm în seama muzelor triste.
Gelozie
Pe fereastră la spatele ce se îndepărtează mă uit tulburată...
Gelozia ta este și emoționantă, și amuzantă,
Oare nu vezi că și eu sunt bătrână, și înfricoșată,
Și, în afară de tine, de nimeni pe lume nu sunt agreată?
Gelozia ta este și emoționantă, și amuzantă,
Oare nu vezi că și eu sunt bătrână, și înfricoșată,
Și, în afară de tine, de nimeni pe lume nu sunt agreată?
Ei, ce-i așa de râs aici, ce-i așa de emoționant?
Plin de gelozie, fugi așa, părăsind practic tot ce am iubit,
Și acoperișul nostru cu o blană de mușchi căptușit,
Și viața acum toată numai de crăpături s-a acoperit.
Plin de gelozie, fugi așa, părăsind practic tot ce am iubit,
Și acoperișul nostru cu o blană de mușchi căptușit,
Și viața acum toată numai de crăpături s-a acoperit.
Și mai vin la noi oameni numai din bunătate —
Să adune mușchiul de pe acoperiș, să mai facă ici, colo o activitate,
Și-mi mai aduc și flori tinere, o mulțime,
Ca recunoștință că tu ești viu și îngrijit de mine.
Să adune mușchiul de pe acoperiș, să mai facă ici, colo o activitate,
Și-mi mai aduc și flori tinere, o mulțime,
Ca recunoștință că tu ești viu și îngrijit de mine.
Și musafirii mai au un interes ascuns, din păcate,
Mai bine zis, un vis — să trăiască până la bătrâneți adâncate
Și să fie iubiți, și în zilele vârstei înaintate
Să asculte imnuri adresate lor, mai proaspete ca orice noutate.
Mai bine zis, un vis — să trăiască până la bătrâneți adâncate
Și să fie iubiți, și în zilele vârstei înaintate
Să asculte imnuri adresate lor, mai proaspete ca orice noutate.
Și sunt geloși pe mine din cauza ta, ca model de iubire,
Așa că mai bine măsoară-ți necugetata gelozire,
Ca în lumea unde-i atâta rău, pierderi — o nebunie,
Tuturor ce vin să le deschid ușa cu zâmbet de mulțumire.
Așa că mai bine măsoară-ți necugetata gelozire,
Ca în lumea unde-i atâta rău, pierderi — o nebunie,
Tuturor ce vin să le deschid ușa cu zâmbet de mulțumire.
Întâlnirea noastră
O ciocănitoare bate în copac — se găsește-un vierme ușor?
M-am trezit în zori și să te trezesc nu mă grăbesc, puișor.
M-am trezit în zori și să te trezesc nu mă grăbesc, puișor.
Ai luptat la vremea ta — fiecare are gerul favorit,
Tu ai sărutat gheața de pe Ladoga, pe cea de pe Volga te-ai târât.
Tu ai sărutat gheața de pe Ladoga, pe cea de pe Volga te-ai târât.
Și la morgă a fost gerul meu — m-am dus orfană la punctul sanitar
Să duc carul funerar, de foame să nu mor măcar.
Să duc carul funerar, de foame să nu mor măcar.
Există un sens sacru când se întâlnesc două destine față în față —
Noi doi ne-am întâlnit să dezghețăm o viață.
Noi doi ne-am întâlnit să dezghețăm o viață.
Deasupra iazului
Dragul meu, gospodinele n-au decât la iarnă să se gândească,
Ei, pe mine nu mă privește, când uite, aici și acum, în față
Am toate ierburile, frunzele și lintița, mustind de viață,
Seamănă cu niște litere verzi într-o scrisoare albastră.
Ei, pe mine nu mă privește, când uite, aici și acum, în față
Am toate ierburile, frunzele și lintița, mustind de viață,
Seamănă cu niște litere verzi într-o scrisoare albastră.
Poate că ai niște salutări de la Odessa, iar eu de la Baku,
Cum se mai întâmpla... Și deși Moscova în urmă a rămas, opac,
Suntem triști. Și iarba face „oac, oac”,
Suntem triști. Și frunzele fac „cu-cu”.
Cum se mai întâmpla... Și deși Moscova în urmă a rămas, opac,
Suntem triști. Și iarba face „oac, oac”,
Suntem triști. Și frunzele fac „cu-cu”.
Da, imperiul și-a dat duhul și acolo unde ne-am născut
Sunt deja cu totul alte țări, de nerecunoscut,
Pentru mine nu este un vers, ci în suflet un șfichiuit,
Pentru mine nu este strepezeala unui kaki nefăcut.
Sunt deja cu totul alte țări, de nerecunoscut,
Pentru mine nu este un vers, ci în suflet un șfichiuit,
Pentru mine nu este strepezeala unui kaki nefăcut.
Acolo deja nu mai înflorește ruseasca limbă în castan,
Nici caișii în rusă nu mai vorbesc...
Nu este frumos să fii trist că un imperiu s-a spart, pământesc,
Dar nici nu poți ignora senzația de ruină simultan.
Nici caișii în rusă nu mai vorbesc...
Nu este frumos să fii trist că un imperiu s-a spart, pământesc,
Dar nici nu poți ignora senzația de ruină simultan.
Așa că, la moment au venit cuvinte, ca provizii pentru iarnă,
Și durerea mea al sufletului nerv îți retează,
Înainte să devin melancolică... Nu te teme, al ruinii vierme ce scurtează
Cât timp trăim nu mă afectează.
Și durerea mea al sufletului nerv îți retează,
Înainte să devin melancolică... Nu te teme, al ruinii vierme ce scurtează
Cât timp trăim nu mă afectează.
Vuietul valurilor de la Marea Neagră se aude zgomotos
În scoicile urechilor tale, iar în ale mele — vuietul valurilor de la a Caspicii Mare,
Dar închei oda tristă cu o rugăminte:
Să fii mai frumos, pământ, cu ultimele puteri, să fii mai frumos!
În scoicile urechilor tale, iar în ale mele — vuietul valurilor de la a Caspicii Mare,
Dar închei oda tristă cu o rugăminte:
Să fii mai frumos, pământ, cu ultimele puteri, să fii mai frumos!
* * *
Tu ești jertfa laurului, eu sunt a spinilor pradă
Și nu ne e rușine să recunoaștem pe dată,
Și nu ne e rușine să recunoaștem pe dată,
Dacă este să privim direct în al timpului vizor,
Acolo s-au dus și Golgota și Tabor.
Acolo s-au dus și Golgota și Tabor.
Suntem tineri, pentru că suntem prea bătrâni.
Necreate de om, ale destinului lovituri
Necreate de om, ale destinului lovituri
În primul rând, le-am îndurat. În al doilea rând,
Numai victimele rămân pe pământ.
Numai victimele rămân pe pământ.
Prin mâna de sus.



