Durerea de zi din sud coboară...

Durerea de zi din sud coboară ca de lăcuste prăfuite o invazie și până la spaimă acoperă, cerând văzului să tacă. Apoi, micșorându-se, va țâșni între sprâncene, cu grijă, ca un șoarece, pâș-pâș, și din nou crunt și cu de-amănunt va merge pe trup Tohtamîș. Totul piere. La oaste mor regimente însângerate de la plexul solar, din coaste până la obiectivele înfipte în tâmple. Și doar sufletul, care în sus în salturi crește, ca un bambus cauciucat, nu plânge sub mâinile celui care caută sunetul adevărat.