Iambi de aprilie

Toată viața am ascultat cum apa susura Țâșnind în micile fântâni Cum negrul iazului umplea, Cum lumânări învăluie castani Și se revarsă, cu un sfârâit, Tot acolo, în iaz, Cum o stea fragilă Își scapă lumina la despărțit. Toată viața i-am spus morții: o să vin. Și uite, am venit să facem cunoștință — în aprilie, În acel an înghețat și însorit din plin, Când luna încă abia mai pufăia subtil Prin crenzile verzi, Și în mers aștri Pe ferestre cețoase pluteau și ardeau, De parcă cântau durere, nu nenorocire. Și a trecut un an și poate a trecut Toată viața aceasta cu oțelit surâs, Dar moartea aceasta aripile și-a desfăcut, În spatele său încă nu le-a închis, Steaua despărțirii încă este măruntă, Încă o să mai plutească deaspra bradului și a pinului Clopotele de lună mută.