Olesia Nikolaeva

S-a născut în anul 1955 la Moscova. A absolvit Institutul de Literatură „A. M. Gorki” unde predă acum scriere literară. Autoare a șaptesprezece volume de versuri, printre careAmor fati (1997),Ispanskie pisma / Scrisori spaniole (2004),500 stihotvorenii i poem / 500 de poezii și poeme (2008),Do Nebesnogo Erusalima / Până la Ierusalimul ceresc (2013),Sredizemnomorskie pesni, srednerusskie placi / Cântece mediteraneene, bocete rusești (2017); are treizeci de cărți de proză, șase cărți de eseuri și publicistică. Versurile sunt traduse în multe limbi europene și asiatice, printre care engleză, italiană, spaniolă, chineză, germană, franceză, japoneză ș. a. Laureată a multor premii, printre care „Boris Pasternak”, „Anthologia”, Premiul național „Poet”, Premiul Guvernului Federației Ruse în domeniul culturii, Premiul literar al Patriarhiei ș. a. Locuiește la Moscova.
Istoricul și criticul literar Dmitri Bak, vorbind despre sursele profunde ale poeziei Nikolaevei, remarcă faptul că „își face arta în prezența sfârșitului artei, privind la ea cu dorința de a ajunge la mulți dintre cei care nu văd alt final pentru poezie. Această privire înapoi nu este furișă, ci fățișă, pentru a fi auzită nu de tovarășii de idei și admiratori, ci de oameni care gândesc cu totul altfel”.